Liliecii din mediul urban

Liliecii reprezintă specii de mamifere care consumă o cantitate mare de insecte în sezonul cald, reducând cantitatea vectorilor care pot transmite boli oamenilor, dar și asigurând o bună funcționare a ecosistemului natural şi semi-natural. Prezența liliecilor în mediul urban este cauzată de pierderea habitatelor naturale pe care aceștia le ocupau înainte de antropizare, îndeosebi scorburi ale arborilor bătrâni. Speciile de lilieci cu o plasticitatea ecologică ridicată, capabile să se adapteze unor medii aflate în schimbare, au colonizat habitatele urbane și semi-urbane, în contextul concentrării unei mari cantități de hrană (insecte), dar și a potenţialului ridicat de adăposturi cu un climat optim, favorabile pentru desfășurarea tuturor activităților biologice anuale (hibernare, maternitate și reproducere).

Scopul proiectul este de a creșterea gradul de conservare al speciilor de lilieci din mediul urban și suburban (București și Ilfov) prin implementarea unor măsuri directe de conservare, precum acțiuni de salvare, reabilitare și relocare într-un mediu prielnic, reducând conflictul om-animal, amplasarea unor adăposturi artificiale în Parcul Natural Văcărești și în spațiile verzi din București, monitorizarea activității liliecilor, crearea unei platforme virtuale de intervenție privind animalele aflate în dificultate și creșterea gradului de conștientizare privind serviciile ecosistemice oferite de lilieci în mediul urban prin acțiuni de educație ecologică.

Activități: 

  • Amplasarea adăposturilor de lilieci în mediul urban
  • Intervenții privind liliecii din mediul urban
  • Promovarea activităților de cercetare a liliecilor (Noaptea Cercetătorilor)
  • Ateliere de educație privind ecolocația liliecilor
  • Identificarea mișcărilor liliecilor în teritoriu – Radiotracking
  • Educație ecologică în școli privind beneficiile liliecilor din mediul urban
  • Ghid de bune practici privind conservarea liliecilor din mediul urban
  • Crearea unei aplicații mobile de intervenție pentru lilieci
  • Reabilitarea liliecilor în perioada de iarnă
  • Îmbunătățirea infrastructurii centrului de reabilitare pentru animale sălbatice

Rezultate:

  • Amplasarea a peste 50 de adăposturi pentru lilieci în Parcul Herăstrău, Parcul Circului, Parcul Tineretului, Parcul Bazilescu, Parcul Cișmigiu, Parcul Carol, Parcul Natural Văcărești, Grădina Botanică din București, curtea Muzeului de Istorie Natural Grigore Antipa
  • Ghid de bune practice privind liliecii din mediul urban –  Vezi Ghidul
  •  Aplicație WildAlert  – Aplicația are drept scop punerea în legătura a oamenilor interesați în salvarea animalelor aflate în dificultate, cu medici veterinari implicați în sistemul de urgență, dar și cu specialiști în domeniul conservării biodiversității, printr-o platformă dedicată. Aceasta va putea simplifica puternic procesul de informarea respondenților, crescând șansele de supraviețuire a animalelor aflate în dificultate, dar va oferi și informații statistice cu privire la cazurile existente, pentru o mai bună eficientizare a resurselor alocate reabilitării și intervenției pentru aria de influență a fiecărui centru de reabilitare.  (de unde se poate instala)

Proiectul „Liliecii din Mediul Urban” este un proiect iniţiat de Asociaţia Wilderness Research and Conservation, susţinut prin Fondul IKEA pentru Mediul Urban, finanţat de IKEA România şi gestionat de Fundaţia Comunitară Bucureşti.